Unde-i lege, nu-i tocmeală
Joi, 03.10.24 în IP LT,,Gaudeamus” a demarat Proiectul ,,Unde-i lege, nu-i tocmeală”, proiect care vine să transmită adolescenților că legea nu este făcută să le facă rău, să-i sancționeze, ci doar să le arate drumul considerat normal și acceptabil de societatea în care trăiesc. Cunoscând și respectând legile viaţa lor urmează să devină mai calitativă, să greşească mai puţin, dar niciodată pe motiv că nu cunosc legea. În acest sens, proiectul inițiat vine să aducă tinerilor o minimă educație juridică, să-i sensibilizeze că sunt liberi doar în măsura în care respectă legea, deoarece legea îi protejează pe cei corecţi.
Urmează o serie de activități interactive și interesante pentru elevii IPLT,,Gaudeamus" în condiții formale, nonformale și informale: concursuri, realizarea de produse școlare, excursii, prezentări - activități susținute de partenerii noștri: MAI, Pretura Sectorului Ciocana, Administrația IP LT,,Gaudeamus”, AO în susținerea învățământului ,,Gaudeamus”, CIEL,,Gaudeamus”, JA Moldova, AGEPI, persoane resurse din domeniul justiției - avocați, procurori, judecători, etc.
La evenimentul de deschidere am fost onorați să-i avem ca oaspeți pe Școlnic Sinilga - Pretor al sectorului Ciocana, municipiul Chișinău și doi reprezentanți ai MAI - Domnii Dicusar Vladimir și Rusu Ion, ofițeri ai Serviciului de siguranță a copiilor și adolescenților al Direcției de Poliție a Municipiului Chișinău;
Evenimentul are loc în cadrul Eduthon EENCE 2024, organizat de Asociația Est-Europeană pentru Educație Civică și Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova, cu sprijinul Agenției Federale pentru Educație Civică (bpb), cu suportul financiar al Ministerului German al Afacerilor Externe.